Ce-aş fi eu fără tine?

Romanele lui Guillaume Musso s-au tradus în peste treizeci de ţări şi s-au vândut în peste cinci milioane de exemplare

Inima lui Gabrielle este sfâşiată între două feluri de iubire. Cea pentru tatăl ei şi cea pentru primul bărbat de care s-a îndrăgostit. Primul este un poliţist pasionat de meseria lui, celălalt este un hoţ celebru. Însă amandoi au dispărut cu cincisprezece ani în urmă. Într-o bună zi, la aceeaşi oră, tatăl rătăcitor şi iubitul rămas pe un alt continent reapar, în chip straniu, în viaţa ei. Curând, Gabrielle îşi dă seama că cei doi sunt prinşi într-o cursă mortală. Destinele lor nu pot fi separate. Pe cine să salveze şi pe cine să piardă?

“Guillaume Musso este un alchimist al succesului. Ce-as fi eu fara tine? este, în acelaşi timp, o poveste de iubire pasională, un excelent scenariu de film poliţist, o călătorie fantastică şi un roman iniţiatic.”

Le Figaro Littéraire

“Un roman fenomenal, despre destine încrucişate şi iubiri condamnate, cu personaje fermecător de umane.”

France Soir

În jurul lui Archibald McLean gravitează toată acţiunea. Fură opere de artă sau obiecte de preţ din muzee, păcăleşte cele mai complicate sisteme de securitate şi dă dovadă de o inteligenţă sclipitoare.

Pe urmele lui va merge chiar Martin, bărbatul îndrăgostit, care a suferit o decepţie în iubire din cauza unei femei tulburătoare, Gabrielle. Relaţia lor se rupe brusc din cauza ei, fără prea multe explicaţii. Deprimat, bărbatul se chinuie să uite şi să treacă peste. Iar pentru a se putea detaşa de o durere atât de mare, nu poate decât să trăiască periculos şi agitat. Devine “vânător”, cum spune el, adică poliţist, şi începe să alerge pe urmele răului.

Archibald alege să se arate într-un sfârşit fiicei pe care o ţinuse la depărtare atâta amar de ani, resemnat că trebuie să o facă macar acum, cand nu mai are mult de trait.

Gabrielle îşi doreşte să-i păstreze pe amândoi, deşi e conştientă de faptul că va trebui să facă o alegere. Regăseşte tatăl pierdut şi bărbatul pe care l-a iubit dintotdeauna. Acţiunea se derulează rapid şi cu greu poţi lăsa cartea din mână. Am citit şi ” Fata de hârtie” dar cu siguranţă voi citi şi celelalte cărţi.

Prima iubire e întodeauna şi ultima. Tahar Ben Jelloun

Două inimi ar fi trebuit să am, prima insensibilă, a doua, mereu îndrăgostită.Pe aceasta din urmă aş fi încredinţat-o celor pentru care bate, iar cu cealaltă aş fi trăit fericit. Amin Maalouf

Trebuie să ne păstrăm fragilitatea, căci ea e cea care ne apropie unii de alţii, în vreme ce puterea ne îndepărtează. Jean-Claude Carriere.

Fiecare dintre noi ascunde în inimă o odaie regească. Pe a mea am zidit-o, nu am dărâmat-o.  Gustave Flaubert.

In loc de “te iubesc”, corect ar fi “am nevoie de tine”

Nietzsche spunea că nu din cauza iubirii se destramă căsniciile, ci din cauza lipsei de prietenie. Prietenia prespune altruism, acceptare reciprocă necondiţionată. Prietenul te place exact asa cum eşti şi nu vrea de la tine sa fii altfel. El te iubeşte oricum, nu doar ” dacă”. Dacă am avea mai multă prietenie în relaţiile de cuplu, am avea mai multe cupluri fericite.

O relaţie de cuplu poate fi bazată doar pe emoţia atracţiei sexuale, a îndrăgostirii, însă această emoţie dispare şi schimbările sunt violente şi nu pot fi gestionate de parteneri, astfel încât intervine despărţirea. Aici intră majoritatea relaţiilor.

DACĂ INSA, cel puţin unul din partaneri este suficient de evoluat pentru a putea iubi, atunci în acea relaţie va exista iubire.

Ce este relaţia de cuplu?

Este de obicei, o relație în care doi oameni îndrăgostiți decid că vor să fie împreună.  Dar acești doi oameni au nevoi. Sexul, atenția, mângâierea, conversația, respectul, altruismul, sprijinul, mâncatul, distracția și o mie de alte nevoi. Și ele nu sunt sincrone și în același timp la fel. Când unul vrea sex poate celălalt vrea să citească, sau când unul vrea să iasă în oraș altul vrea să se uite la film.

La început, când ești îndrăgostit, faci orice pentru celălalt. Îți neglijezi nevoile doar să îl vezi pe celălalt fericit. Apoi însă, ai tendința să te întorci la nevoile tale. Și atunci începe distracția și tragedia umană.

Iubirea este starea de oferire necondiţionată. Când nevoia intră pe uşă, iubirea iese pe geam.

 Singurul moment în care poți spune că iubești, este când oferi și nu aștepți absolut nimic în schimb. Dai de dragul de a da și de a-l vedea pe celălalt fericit iar dacă celălalt se comportă într-un fel total opus așteptărilor sau viziunii tale, nu regreți că i-ai dat ce ai avut de dat ci ai recunoștință și apreciere în suflet.

Asta e iubire.

Am primit pe mail o parte din cuvintele scrise mai sus. Mi-a plăcut ce am citit şi am cules de acolo ceea ce era mai important. Pe marginea acestui subiect, atât de complex, cred că se pot discuta destul de multe.